SUPĂ CREMĂ DE BROCCOLI I Rețetă + Video

Bună ziua dragi pofticioși. Astăzi am pregătit SUPĂ CREMĂ DE BROCCOLI. Mulți când aud de broccoli se încrețesc sau cumva evită această legumă, însă eu vă asigur că această supă este delicioasă mai ales dacă nu o gătiți mult timp. În așa fel își va păstra vitaminele și culoarea verde deschisă. Supa a ieșit delicioasă, cremoasă și super-sănătoasă. Sper să o încercați cu plăcere, vă doresc o zi cât mai gustoasă în continuare!

Ingrediente:

  • 1 Broccoli de 500-600 gr.
  • 1 Cartof mediu
  • 10 cm. de praz (sau o ceapă mică)
  • 2 căței de usturoi
  • 1 tulpină de țelină
  • 30 gr. – Parmezan
  • Sare și piper negru
  • 1,200 litri – apă plată

Mod de preparare:

  1. Mai întâi de toate taie cartoful și țelina în bucăți mai mari, iar prazul rondele.
  2. Taie buchețelele de la broccoli, iar tulpina nu o arunca. Curăț-o de coajă și taie-o rondele.
  3. Pune într-o cratiță cu apă rece cartofii, țelina, prazul, tulpina de broccoli, cățeii de usturoi și o linguriță de sare. Fierbe totul împreună circa 15 minute sau până cartoful devine moale.
  4. Când cartoful este moale adaugă în supă buchețelele de broccoli, acoperă cratița cu capac și lasă totul să fiarbă 6-7 minute. Te îndemn să nu fierbi foarte mult broccoli pentru că o să-și piardă culoarea și supa nu va fi de un verde deschis.
  5. Când legumele au fiert, mărunțește-le cu un blender de mână sau cu unul obișnuit până primești o supă fină. În caz că dorești supa să fie mai densă, scoate de la început puțin lichid și fă-o de consistența dorită.
  6. La capăt adaugă în supă parmezan răzuit și condimentează cu puțin piper negru și sare dacă e nevoie.
  7. Servește supa imediat. Poftă Bună!

Dacă pregătiți această rețetă, nu uitați să o fotografiați și utilizați hashtag-ul #valeriesfood

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*