Bună ziua dragi pofticioși. Astăzi am pregătit PASTĂ TAHINI. După ce am postat rețeta mea de Hummus Clasic mulți dintre voi mi-ați scris că nu puteți găsi pastă tahini în market-uri. Așa că astăzi vă arăt varianta mea de pastă tahini ce constă din 3 ingredinte. Se pregătește foarte rapid și îl puteți folosi în diferite tipuri de sosuri, în calitate de dressing pentru salate, fallafel ș.a. Sper să vă placă această rețetă și să o pregătiți cu plăcere. Vă doresc să aveți în continuare o zi cât mai gustoasă și poftă bună!
Ingrediente:
- 150 gr. – susan
- 5 linguri – ulei de floarea soarelui (sau de măsline)
- 1/3 linguriță – sare
Mod de preparare:
- Încinge o tigaie la foc mic și pune în ea semințele de susan. Rumenește susanul circa 4-5 minute amestecând permanent, este foarte important să nu-l arzi.
- După care transferă susanul într-un bol și lasă-l să se răcească, este important să nu-l lași în tigaie pentru că riști să se ardă de la tigaia încinsă.
- Pune susanul în recipientul unui blender de mână sau în unul obișnuit. Adaugă deasupra sare și toarnă ulei de măsline dar asigură-te în prealabil că nu este amar. De asemenea poți folosi ulei de floarea soarelui sau de susan.
- Mărunțește totul cu ajutorul blenderului de mână până primești o pastă puțin lichidă și omogenă.
- Păstrează pasta tahini la frigider.