OUĂ BENEDICT

Bună ziua dragi pofticioși. Astăzi am pregătit Ouă Benedict, nu neg faptul că aveți ceva de lucru la ele, însă la sfârșit vă va răsfăța gustul lor uimitor. Ouăle Benedict au fost popularizate pentru prima dată la New York. Acestea se servesc la al doilea mic dejun, sau micul dejun luat târziu (brunch). Această rețetă constă din brioșă englezească, de regulă șuncă sau bacon (eu am folosit somon afumat), ouă poșate și sos olandez. De asemenea puteți să adăugați spanac, roșii, avocado sau orice alte legume și verdețuri doriți. Mie mi-a plăcut foarte mult această rețetă, sper să vă placă și vouă. Vă doresc o zi cât mai gustoasă și poftă bună.

IMG_7793site

 

Ingrediente:

  • 4 ouă de găină
  • 4 brioșe engelezești (sau chifle moi)
  • O legătură de spanac
  • 100 gr. – somon afumat (feliat subțire)
  • Sare și piper negru

Pentru sosul Olandez:

  • 2 gălbenușuri
  • 2 linguri – suc de lămâie
  • 100 gr. – unt (topit)
  • Sare și piper negru

Dificultate: Mediu

Timp de pregătire: 5 minute

Timp de gătire: 30 minute

Timp total: 35 minute

Număr de porții: 4

 

anigif

 

Mod de preparare:

  1. Pregătește spanacul: Pune spanacul într-un bol și acoperă-l cu apă clocotită. Lasă-l să se înmoaie circa o minută, după care scoate-l pe o farfurie acoperită cu șervețele de hârtie pentru a absorbi apa.
  2. Pregătește sosul olandez: Pune într-un bol gălbenușurile și zeama de lămâie. Mixează bine cu ajutorul unui tel câteva secunde până se vor încorpora cele două ingrediente. Pune apă la fiert într-o crațită pentru bain-marie (baie de aburi). Când apa va atinge punctul de fierbere, așează bolul deasupra cratiței (ține cont ca apa să nu atingă fundul bolului atunci când va fi așezat deasupra) și începe să amesteci cu ajutorul unui tel, adăugând treptat untul topit. După ce s-a încorporat tot untul, mai mixează cu telul circa 2-3 minute sau până ce sosul începe să se îngroașe. Ia bolul de pe foc și adaugă o lingură de apă fiartă din castronul pentru bain-marie. Mai amestecă puțin și ocupă-te de ouăle poșate.
  3. Pregătește ouăle poșate: În același castron pe care l-ai folosit pentru bain-marie, adaugă o cană de apă rece. Când apa ajunge la punctul de fierbere, adaugă oțetul și dă focul la minimum. Sparge ouăle pe rând într-o farfurie mică și adâncă. Adaugă-le cu grijă în apă și așteaptă până când gălbenușul va fi acoperit de albuș, ține-le 3 minute fără ca apa să înceapă a clocoti. Scoate ouăle cu ajutorul unei linguri și pune-le pe un șervețel de hârtie pentru a absorbi apa.
  4. Asamblează ouăle Benedict: Taie brioșele în două pe lățime, pe o jumătate aranjează ¼ din cantitatea de spanac, pune deasupra ¼ din cantitatea de somon afumat și apoi așează atent 1 ou poșat. Toarnă peste ou o lingură de sos olandez, în așa fel încât să se prelingă ușor pe toată suprafața. Poftă bună.

Untitled-1

Dacă pregătiți această rețetă, nu uitați să o fotografiați și utilizați hashtag-ul #valeriesfood

2 Comments

  1. Avatar

    Royal eggs din cite stiu eu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*