Bună ziua dragi pofticioși. Astăzi am pregătit o rețetă specială ce vine din bucătăria elvețiană. Am auzit prima dată de cordon blue când am fost invitată la un masterclass cu înclinație franceză. Mi-a plăcut mult gustul cărnii și felul în care a fost pregătită. După care am citit despre acest fel de mâncare și în cartea „Julie și Julia” scrisă de Julie Powell și am spus că trebuie să o gătesc și eu. Mi-am adunat imaginația și am mai experimentat cu condimentele care le-am adăugat în pesmeții măcinați. Sinceră să fiu după ce am gustat carnea, era atât de suculentă și moale în interior încât am mâncat vreo 4 medalioane fără să aștept cina. Da, da, așa sunt eu când devin entuziasmată ))). Să vă povestesc câte ceva despre acest Cordon Bleu: este o bucată de carne (cum ar fi piept de pui sau de vită) rulată și având drept umplutură cașcaval și șuncă, după care este tăvălită în ou, făină și pesmeți. Se presupune că acest tip de mâncare a apărut prin anii 1940 în Elveția. Sper că v-am intrigat și acum veți pleca la bucătărie să pregătiți această rețetă delicoasă. Mie nu-mi rămâne decât să vă urez o zi cât mai gustoasă și poftă bună.
Ingrediente:
- 2 bucăți de piept de pui (a câte 400 gr. fiecare)
- 8 felii – șuncă de vită (sau de porc)
- 4 felii de cașcaval (la alegere)
- 3 ouă de găină
- 3 linguri – făină albă
- 5 linguri – pesmeți măcinați
- 1 linguriță – cimbru uscat (sau proaspăt)
- 1/3 linguriță – boia de ardei iute (sau dulce)
- Ulei de măsline sau de floarea soarelui
- Sare și piper negru
Dificultate: Medie
Timp de pregătire: 20 minute
Timp de gătire: 20 minute
Timp total: 40 minute
Număr de porții: 4
Mod de preparare:
- Taie pieptul de pui în două pe verticală.
- Cu ajutorul unui cuțit bine ascuțit taie fiecare jumătate de piept de pui. Fii atent/ă să nu-l tai până la capăt.
- Ia o bucată, acoper-o cu o folie alimentară și bate-o până se subțiază puțin. Apoi fă același lucru cu celelalte bucăți.
- După ce ai bătut carnea, condimentează doar o parte cu puțină sare și piper negru. Pune pe fiecare bucată aplatizată câte 2 felii de șuncă, apoi o felie de cașcaval, ulterior rulează strâns fiecare felie umplută și întărește-o cu câteva scobitori.
- Pune într-un bol făină, condimenteaz-o cu sare și piper negru, amestecă și treci rulada prin ea.
- Apoi ia un alt bol și sparge în el 3 ouă, condimentează cu sare, piper negru și mixează. După care treci rulada prin ouă, scutură excesul și ia un alt bol cu pesmeți măcinați.
- Condimentează cu sare, piper negru, paprika dulce și rupe frunzulițele de cimbru proaspăt. Amestecă și treci rulada prin pesmeții aromați, în așa fel încât să se acopere pe toată suprafața.
- Încinge o tigaie la foc mediu, toarnă în ea ulei, pune ruladele de pui și prăjește-le pe fiecare parte până primești o culoare aurie frumoasă.
- Pune ruladele pe o tavă de copt tapetată cu folie de aluminiu și coace-le la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C circa 15 minute în dependeță de grosimea ruladei de carne.
- Scoate-le din cuptor, lasă-le să stea câteva minute după care servește-le cu plăcere. Poftă bună!