Bună ziua dragi pofticioși. Astăzi am pregătit BROWNIE CU ZMEURĂ. Combinația de ciocolată neagră și zmeură este perfectă. Interiorul acestui chec este umed și e foarte delicios. Sper să vă placă această rețetă și să o pregătiți cu plăcere. Vă doresc o zi cât mai gustoasă în continuare și poftă bună!
Ingrediente
-
300 gr. – ciocolată neagră (50% –70%)
-
200 gr. – unt
-
200 gr. – zahăr
-
150 gr. – făină albă
-
3 ouă
-
2 linguri – cacao
-
1 linguriță – esență de vanilie
-
1 linguriță – praf de copt
-
250 gr. – zmeură
Mod de preparare:
- Pune într-un bol untul tăiat cubulețe și ciocolata. Topește la baie cu aburi (toarnă o cană cu apă într-o cratiță și du-o până la punctul de fierbere, după care pune bolul deasupra).
- După ce ciocolata și untul s-au topit complet, ia bolul de pe foc și lasă să se răcească compoziția 5-7 minute.
- După ce compoziția s-a mai răcit un pic, adaugă în ea esența de vanilie, zahărul, amestecă cu o lingură de silicon sau de lemn 2-3 minute, până zahărul începe puțin să se topească.
- Sparge ouăle pe rând și continuă să amesteci.
- Treci prin sită făina, cacao și praful de copt. Încorporează toate ingredientele până nu vei mai avea cocoloașe.
- Transferă jumătate din cantitatea de aluat în tava cu diamentrul de 20×20 cm. tapetată cu foaie de copt și unsă cu ulei. Pune un strat de zmeură, acoperă cu alutul rămas și mai decorează cu zmeură.
- Coace brownie la 180 de grade C 30 de minute. Când o să îl scoți din cuptor interiorul va fi puțin moale, lasă-l să se răcească complet și servește-l cu plăcere. Poftă bună!