ROȘII USCATE | Rețetă + Video

ROȘII USCATE | Rețetă + Video

Bună ziua dragi pofticioși. Astăzi vă prezint rețeta mea de ROȘII USCATE. Nu aveți nevoie de multe igrediente doar că ve-ți avea nevoie de răbdare și timp. Aceste roșii sunt bogate în nutrienți, antioxidanți, sunt benefice pentru inimă și întăresc oasele. Plus la aceasta au un gust intens și le puteți folosi în orice mâncare chiar pe post de condimente. Îi va oferi mâncării voastre o aromă extraordinară. Vă îndemn să pregătiți această rețetă, mai ales în sezonul roșiilor deoarece vor fi mai dulci și mai aromate. Vă doresc să aveți în continuare o zi cât mai gustoasă și poftă bună!

Ingrediente:

  • 2 kg. – Roșii de dimensiuni mici
  • 350 – 400 ml. – Ulei de măsline
  • 3-4 căței de usturoi
  • Sare
  • 3-4 crenguțe de cimbru
  • 3-4 frunze de busuioc

Mod de preparare:

  1. Mai întâi de toate taie în jumătate roșiile bine spălate.
  2. Aranjează-le cu tăietura în sus pe o tavă de copt tapetată cu foaie de copt.
  3. Presară deasupra cimbru proaspăt, sare și stropește cu puțin ulei de măsline.
  4. Pune tavele la cuptorul preîncălzit la 100 de grade C pentru 7-8 ore, dacă vrei ca roșiile să se usuce mai repede, scoate-le semințele și sucul, în așa fel timpul de uscare va fi de 5-6 ore.
  5. În timpul uscării deschide periodic cuptorul pentru a elimina aburii și de asemenea schimbă tavele cu locul odată la 1 oră.
  6. După ce roșiile s-au uscat, aranjează-le în borcane mici. La fundul borcanului pune frunze de busuioc sau cimbru, usturoi, roșii uscate și tot așa până umpli borcanul.
  7. Toarnă ulei de măsline până astupi roșiile, apoi păstrează borcanele la frigider. Servește cu plăcere.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*