PASCĂ SĂRATĂ CU BRÂNZĂ DE VACI | Rețetă + Video

Bună ziua dragi pofticioși Astăzi vă prezint rețeta mea pufoasă de PASCĂ SĂRATĂ CU BRÂNZĂ DE VACI. Nu se pregătește atât de greu, doar aveți nevoie de răbdare cât va crește aluatul. De asemenea această rețetă nu are ingrediente sofisticate și este foarte delicioasă. Pasca sărată cu brânză de vaci persistă pe masa de Paști și este simbolul acestei sărbători. Sper să vă placă această rețetă și să o pregătiți cu plăcere!

Ingrediente:

  • 800 ml. – lapte de vaci călduț
  • 1.100 – 1.200 kg. – făină albă
  • 500 gr. – brânză proaspătă de vaci 9% LACTIS
  • 3 ouă
  • 10 gr. – drojdie uscată
  • 2 linguri – ulei de măsline sau de floarea soarelui
  • 1 linguriță – sare
  • 1 linguriță – zahăr

Mod de preparare:

  1. Toarnă într-un bol încăpător lapte călduț, adaugă zahărul, drojdia uscată, amestecă și lasă drojdia să se activeze 4-5 minute.
  2. Apoi toarnă uleiul, adaugă jumătate din cantitatea de făină și sarea. Amestecă cu o furculiță, adăugând treptat făina rămasă. Când nu mai poți amesteca cu furculița, răstoarnă aluatul pe masă și frământă-l 5 minute. La capăt vei primi un aluat plăcut la atingere și puțin lipicios.
  3. Unge un bol cu ulei, pune în el aluatul, unge-l cu ulei, acoperă-l cu un prosop și lasă aluatul să dospească într-un loc călduț o oră sau până se dublează în volum.
  4. După ce aluatul a crescut, pune-l pe blatul curat și taie-l în 2, trebuie să obții o bucată mai mică și una mai mare în dependență de mărimea tavelor de copt.
  5. Din bucata mai mare taie o treime de aluat ce va fi folosită la baza păștii. Din 2/3 din aluat taie 6 bucăți care vor fi împletitura. 3 dintre ele trebuie să fie mai mari ca celelalte. Formează din ele bile.
  6. Apoi ia cealaltă bucată de aluat pentru tava mai mică, taie la fel 1/3 din ea și restul taie în 3 bucăți. La fel formează biluțe.
  7. Pregătește pasca mai mică. Întinde bila mai mare într-un cerc în așa fel încât să astupe baza tavei de copt cu diametrul de 20 cm. înainte de asta trebuie să ungi cu ulei atât baza cât și marginile.
  8. Întinde celelalte trei bucăți în formă de sfoară de circa 70 cm. sau atât încât să înconjoare tava de copt. Împletește sforile în trei apoi aranjează-le la marginile bazei de aluat în așa fel încât să fie lipite de marginile tavei.
  9. Apoi pune brânza Lactis de 9% grăsime într-un bol. Sparge ouăle, adaugă puțină sare și amestecă până primești o textură cremoasă. Umple cercul gol din mijlocul împletiturii cu brânză și lasă pasca la loc călduț să se dubleze în volum circa 40 de minute.
  10. Unge pasca cu ou bătut peste tot chiar și peste brânză. Coace pasca la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C circa 40 de minute sau până se rumenește bine deasupra.
  11. Între timp modelează și cea de-a doua pască. Întinde bila mai mare într-un cerc de dimensiunea tavei de 22 cm. Unge baza tavei și marginile cu ulei, aranjează și cercul. Apoi ia cele 3 bile mai mari și modelează sfori. Împletește-le și aranjează-le la marginile bazei de aluat în așa fel încât să fie lipite de marginile tavei.
  12. Umple cercul gol din mijlocul împletiturii cu brânză și fă puțin loc în formă de cruce. Ia celelalte biluțe modelează sfori din ele, împletește-le și formează în mijloc o cruce. Acoperă tava și lasă pasca să se dubleze în volum.
  13. Unge-o cu ou bătut pe toată suprafața, chiar și peste brânză. Coace pasca la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C circa 60 de minute sau până se rumenește bine deasupra.
  14. Lasă pască să se răcească complet și servește-o cu plăcere. Poftă bună!

Dacă pregătiți această rețetă, nu uitați să o fotografiați și utilizați hashtag-ul #valeriesfood

4 Comentarii

  1. Nu înțeleg, ce aluat de cozonac e ăsta? Fiindcă pasca se face cu aluat de cozonac. Dacă scoți cele 3 ouă și brînza din ingrediente, cu ce rămîne că faci aluatul, cu 1 kil de făină și 800 ml lapte?!

    • Dragă Irina, nici în denumire, nici în modul de preparare nu este menționat cozonacul. Aceasta este pască sărată cu brânză de vaci, des pregătită în Republica Moldova și nu doar pentru sărbătorile de Paști.

  2. Dragă Valeria, pregătesc pască de 30 de ani – în toată România se face. Și se face cu aluat de cozonac. Dar, indiferent cum s-ar numi, un aluat numai din făină, lapte și drojdie ( că cele 2 linguri de ulei și lingurița de zahăr sunt cantități infime la 1,2 kg de făină) e ceva ce nu-mi pot imagina. Nu cumva ai mai uitat niște ingrediente? …

    • Valerie's Food

      Astfel de cozonac se pregătește în Republica Moldova și te asigur că nu am uitat nici un ingredient, de asemenea și la noi se pregătește aluat din cozonac doar că aceea e deja altă rețetă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*