NUGGETS DE PUI LA CUPTOR

Bună ziua dragi pofticioși. Astăzi am pregătit nuggets de pui la cuptor. Aceștia sunt atât de suculenți înăuntru pe cât sunt de crocanți pe dinafară. Se gătesc ușor și plus la aceasta fără nici un pic de ulei. Este o variantă sănătoasă, ce o puteți servi alături de o salată, legume la cuptor sau pur și simplu cu orice sos doriți dumneavoastră. Sper să vă placă această rețetă minunată și vă doresc o zi cât mai gustoasă și poftă bună.

IMG_4866site

Ingrediente:

  • 1 piept de pui fără os (de circa 550-650 gr.)
  • 200 gr. – fulgi de porumb (fără zahăr)
  • 2 ouă de găină
  • 3 linguri – făină albă
  • 3 linguri – lapte de vacă
  • 1 linguriță – cimbru uscat
  • ½ – boia de ardei iute (sau dulce)
  • Sare și piper negru

Dificultate: Mică spre Mediu

Timp de pregătire: 10 minute

Timp de gătire: 25 minute

Timp total: 35 minute

Număr de porții: 16 nuggets

anigif

Mod de preparare:

  1. Încinge cuptorul la 190 de grade C.
  2. Taie pieptul de pui felii de circa 10 cm. lungime și de 1 cm. grosime. Condimentează fâșiile de piept de pui cu boia de ardei, sare și piper negru, amestecă bine până se vor încorpora condimentele în carne.
  3. Pregătește ingredientele pentru crustă: Într-un bol pune făina, în al doilea pune ouăle și în al treilea pune fulgii de porumb mărunțiți. Condimentează conținutul fiecărui bol cu sare și piper negru, doar că la fulgi de porumb mai adaugă cimbru, iar în ouă toarnă laptele. Bate bine ouăle și amestecă în bolurile cu făină și fulgi de porumb pentru a se încorpora condimentele.
  4. Tăvălește fâșiile de piept de pui în făină, apoi în ou și la final în porumbul mărunțit (fii sigur/ă că este acoperită toată suprafața).
  5. Aranjează bucățile de piept de pui pe o tavă tapetată cu folie de aluminiu și dă-le la cuptor pentru 15 minute. După ce a trecut timpul, scoate tava din cuptor întoarce fiecare piept de pui pe cealaltă parte și pune tava înapoi în cuptor pentru încă 10-12 minute.
  6. Scoate bucățile de piept de pui crocante și frumos rumenite pe o farfurie și servește-le cu orice sos dorești, cum ar fi: ketckup, maioneză, sos BBQ ș.a. Poftă bună!

IMG_4922site

IMG_4900site

Dacă pregătiți această rețetă, nu uitați să o fotografiați și utilizați hashtag-ul #valeriesfood

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*