COSTIȚE SUCULENTE CU SOS BBQ LA CUPTOR I Rețetă + Video

Bună ziua dragi pofticioși. Astăzi am pregătit COSTIȚE SUCULENTE CU SOS BBQ LA CUPTOR. O rețetă de care o să vă îndrăgostiți imediat. Carnea se scoate ușor de pe oase, este suculentă, dulcie, cu aromă de fum și foarte delicioasă. Nu este o rețetă migăloasă ce necesită o mulțime de pași de preparare, este una simplă ce necesită răbdare cât stă la cuptor. Sper să vă placă această rețetă și să o pregătiți cu plăcere. Vă doresc să aveți în continuare o zi cât mai gustoasă și poftă bună!

Ingrediente:

  • 1 scăriță de coaste de porc cu 70% carne și 30% grăsime
  • 150 g – sos BBQ
  • 1,5 lingurițe – paprika dulce
  • 1,5 lingurițe – cimbru uscat
  • 1 linguriță – fulgi de ardei chili afumat
  • 1 linguriță – usturoi granulat
  • 1 linguriță – ceapă uscată (pudră)
  • 2 lingurițe – sare
  • 1/3 lingruiță – piper negru

Mod de preparare:

  1. Amestecă condimentele într-un bol mic: paprika dulce, ardei chili, cimbru, usturoi și ceapă uscată, sare, piper negru și amestecă.
  2. Îndepărtează pielița albă în așa fel încât să nu tai și carnea, la un moment dat ea se trage ușor și se scoate complet de pe costițe.
  3. Condimentează scărița de carne cu mixul de condimente pe ambele părți. Pune scărița pe o tavă de copt tapetată cu 2-3 straturi de folie de aluminiu și învelește bine carnea. Coace costițele la cuptorul preîncălzit la 170 de grade C 2 ore și 30 sau 40 de minute.
  4. Scoate costițele din cuptor, dezvelește-le de folia de aluminiu și ungele pe o parte cu sos BBQ, întoarce-le la cuptorul preîncălzit la 230 de grade C pentru 5 minute.
  5. Scoate costițele, întoarce-le pe partea din dos, ungele cu sos BBQ și pune-le la cuptor încă pentru 5 minute. Apoi întoarce-le iarăși și ungele pentru ultima dată cu sos, coace-le încă 7-8 minute la cuptor. Servește costițele calde cu sos BBQ. Poftă bună!

Dacă pregătiți această rețetă, nu uitați să o fotografiați și utilizați hashtag-ul #valeriesfood

3 Comentarii

  1. Buna! Îmi.poti spune de unde iei fulgi de ardei chili afumat și ceapa uscata pudra? Mulțumesc!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*