PROFITEROL CU CREMĂ DE CIOCOLATĂ ȘI LICHIOR | Rețetă + Video

Bună ziua dragi pofticioși! Astăzi am pregătit PROFITEROL CU CREMĂ DE CIOCOLATĂ ȘI LICHIOR. Nu se pregătesc greu, doar aveți nevoie de puțină tehnică și buna dispoziție. Profiterolul a ieșit crocant, iar crema de ciocolată cu lichior la făcut mai special. Sper din suflet să vă placă această rețetă și să o pregătiți cu plăcere. Vă doresc să aveți în continuare o zi cât mai gustoasă și poftă bună!

Ingrediente:

Pentru profiterol:

  • 200 ml. – apă plată
  • 130 gr. – făină albă
  • 80 gr. – unt
  • 2 linguri – zahăr
  • 3 ouă mari

Pentru crema de ciocolată și lichior:

  • 100 gr. – ciocolată neagră 50%
  • 20 ml. – cremă de lichior cu aromă de ciocolată
  • 300 ml. – lapte
  • 100 gr. – zahăr
  • 30 gr. – făină
  • 3 gălbenușuri
  • 1 linguriță – esență de vanilie

Pentru decor:

  • 40 gr. – ciocolată topită

Mod de preparare:

  1. Mai întâi de toate pregătește crema de ciocolată: Toarnă laptele într-o cratiță și pune cratița la foc mediu.
  2. Între timp pune gălbenușurile într-un bol încăpător, toarnă peste ele zahărul și bate-le bine până devin lucioase și spumoase, apoi adaugă făina și încorporeaz-o cu celelalte ingrediente.
  3. Trebuie să duci laptele doar până la punctul de fierbere. Ia laptele de pe foc și toarnă 1/3 din cantitate peste crema de ouă. Mixează rapid în compoziție (ca să nu reușească să se gătească ouăle), după ce laptele cu crema de ouă s-a încorporat, toarnă această compoziție înapoi în cratiță (peste 2/3 de lapte rămase) și mixează.
  4. Întoarce crema la foc mic continuând să amesteci cu telul, în acest timp crema se va îngroșa și din moment ce a început a clocoti mai ține-o la foc circa 2 minute mixând energic.
  5. Ia crema de pe foc și adaugă în ea ciocolata. Las-o să stea circa un minut și mixează, apoi toarnă esența de vanilie, crema de lichior și mai mixează un pic.
  6. Toarnă crema într-un bol și acoper-o cu folie alimentară pentru a evita formarea unei pelicule/cruste deasupra. Lasă crema să se răcească la frigider circa 2 ore.
  7. Pregătește profiterolurile: pune într-o cratiță untul, zahărul și apa, apoi aprinde focul la minim. Amestecă din când în când până untul se va topi.
  8. Când untul s-a topit, adaugă făina și amestecă bine cu lingura de lemn. După ce aluatul s-a legat, continuă să amesteci cu lingura încă 2-3 minute.
  9. Ia cratița de pe foc și răstoarnă aluatul într-un bol încăpător. Mixează-l cu ajutorul mixerului sau cu lingura de lemn până se va răci puțin. Apoi adaugă treptat câte un ou, continuând să amesteci. Ai grijă, în caz că pui ouăle peste aluatul direct scos din cratiță, riști să primești o omletă.
  10. Transferă aluatul într-un sac de patiserie cu dui zâmțat, după care începe să formezi profiteroluri de circa 3-4 cm. pe tava tapetată cu foaie de copt. Trebuie neapărat să lași loc între ele. Înmoaie degetul în apă și netezește ușor fiecare profiterol deasupra.
  11. Pune tava la cuptorul preîncălzit la 190 de grade C pentru circa 25 de minute sau până se rumenesc frumos.
  12. Scoate profiterolurile din cuptor și lasă-le să se răcească complet. După care scobește-le cu un bețișor ascuțit pe partea inferioară a fiecărui profiterol.
  13. Pentru a avea cremă mai fină și lucioasă, mixeaz-o puțin cu mixerul. Apoi toarnă crema într-un sac de patiserie cu vârf lunguieț și subțire.
  14. Umple profiterolurile cu cremă și decorează-le cu ciocolată topită sau zahăr pudră.
  15. Păstrează profiterolurile la frigider și servește-le cu plăcere. Poftă bună!

Dacă pregătiți această rețetă, nu uitați să o fotografiați și utilizați hashtag-ul #valeriesfood

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*