WRAP CU PUI ȘI AVOCADO I Rețetă + Video

Bună ziua dragi pofticioși. Astăzi am pregătit WRAP CU PUI ȘI AVOCADO. Este o rețetă super-delicioasă, proaspătă și se pregătește rapid. Acest wrap îl puteți pregăti atât la natură cât și în bucătărie, îl puteți servi atât la mic dejun cât și prânz sau cină. E perfect pentru picnic, drumuri lungi sau să-l luați la serviciu. Desigur că puteți jongla cu ingredientele, dar vă asigur că avocado și puiul aromat se potrivesc foarte bine, roșiile îi oferă o prospețime extraordinară, iar cașcavalul cu sosul de iaurt leagă toate aceste ingrediente. Sper să vă placă acest wrap și să îl pregătiți cu plăcere. Vă doresc să aveți în continuare o zi cât mai gustoasă și poftă bună!

Ingrediente:

  • 1 piept de pui de 800-900 gr.
  • 250 gr. – cașcaval
  • 5-6 – foi de lavaș
  • 2 avocado
  • 200 gr. – roșii cherry
  • 1 ardei chili tăiat felii (obțional)
  • 1 linguriță – paprika dulce
  • 1/3 linguriță – fulgi de ardei chili
  • Coaja de la 1 lămâie
  • Sucul dela ½ lămâie
  • 250 ml.  iaurt natural 2,5%
  • 2 căței de usturoi
  • Ulei de măsline
  • Sare și piper negru

Mod de preparare:

  1. Taie pieptul de pui în felii de 1 cm. grosime. Condimentează carnea cu paprika afumată, fulgi de ardei chili, răzuiește coaja de la o lămâie, adaugă sare, piper negru și ulei de măsline. Amestecă totul împreună și coace carnea pe grătar sau tigaie grill 4-5 minute pe fiecare parte sau în dependență de grosimea bucății de carne.
  2. Între timp pregătește sosul: Pune într-un bol iaurtul, condimentează cu sare, piper negru, răzuiește cățeii de usturoi, toarnă puțin ulei de măsline și amestecă.
  3. Ia carnea de pe grătar și las-o să se odihnească cât te ocupi de celelalte ingrediente.
  4. Ia un avocado și taie-l în două pe orizontală. Scoate-i sâmburele, taie miezul cubulețe apoi scoate-l cu ajutorul unei linguri direct într-un bol. Procedează la fel cu cel de-al doilea avocado. Scurge jumătate de lămâie, amestecă și taie roșiile cherry cubulețe.
  5. Apoi taie carnea coaptă la grătar la fel cubulețe și răzuiește cașcavalul.
  6. Aranjează mai la marginea foii de lavaș cașcavalul, cubulețele de carne și acoperă-le cu sos de iaurt. Pune felii de ardeii chili, roșii și cubulețele de avocado. Strânge capetele în interior și rulează într-un rulou strâns. Pune-le pe grătar sau tigaie grill și rumeneștele un minut pe ambele părți. Poftă bună!

Dacă pregătiți această rețetă, nu uitați să o fotografiați și utilizați hashtag-ul #valeriesfood

One Comment

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*