Bună ziua dragi pofticioși. La început de wekeend vă îndemn să pregătiți ceva dulce și delicios și anume OREO CHEESECAKE fără coacere. Este un desert cremos, dulce și cel mai lung este timpul de așteptare. Din cauza că nu folosesc gelatină, acest cheesecake trebuie să stea la frigider sau chiar la congelator mai mult. Dar credeți-mă că rezultatul merită așteptările. La sigur dumnevoastră, familia și prietenii voștri o să rămâneți plăcut uimiți de cât de cremos și crocant este acest cheesecake. Sper să vă placă și să îl pregătiți cu plăcere. Vă doresc în continuare să aveți o zi cât mai gustoasă și poftă bună!
Ingrediente:
- 400 gr. – cremă de brânză
- 250 ml. – smântână dulce 35%
- 150 gr. – zahăr pudră
- 50 gr. – biscuiți oreo
- 1 linguriță – esență de vanilie
Pentru crusta de biscuiți:
- 250 gr. – biscuiți Oreo
- 50 gr. – unt topit
Pentru decor:
- Ciocolată topită (3 linguri)
- Biscuiți Oreo (100 gr.)
- Ciocolată mărunțită (30 gr.)
Dificultate: Mică
Timp de pregătire: 15 minute
Timp de așteptare: 5-10 ore
Numărul de porţii: 8-10
Mod de preparare:
- Sfărâmă biscuiții într-un blender, mixează până biscuiții se vor sfărâma complet. După care adaugă untul topit și mai mixează un pic până ce aceste două ingredente se vor combina. Pune amestecul obținut într-o tavă rotundă detașabilă (de 22 cm), presează-l bine și uniform, încât să formeze o crustă nivelată frumos.
- Între timp ocupă-te de umplutură. Pune crema de brânză într-un bol încăpător, adaugă peste ea zahărul pudră, vanilia și mixează bine cu ajutorul unui mixer de mână până ce compoziția devine cremoasă.
- Toarnă smântâna dulce în alt bol și mixeaz-o la fel cu un mixer de mână până se va întări bine.
- Ia câte o lingură de frișcă și încorporeaz-o ușor cu crema de brânză.
- După ce le-ai încorporat, transferă 1/3 din cremă în alt bol și adaugă în el biscuiți Oreo sfărâmați, apoi amestecă.
- Toarnă crema cu biscuiți peste crusta preparată inițial și niveleaz-o frumos, după care pune-o deasupra și pe cealaltă și netezește-o ușor.
- Pune tava la frigider pentru 8-10 ore (sau peste noapte), de asemenea poți pune tava la congelator pentru 5 ore și să o pui la frigider cu o oră înainte să sărvești cheesecake-ul.
- Scoate cheesecake-ul de la rece și decorează-l cu ciocolată topită, biscuiți sfărâmați Oreo și ciocolată mărunțită. Poftă bună!
6 Comments