BILUȚE ENERGIZANTE CU CAISE ȘI NUCI I Rețetă + Video

Bună ziua dragi pofticioși. Astăzi am pregătit BILUȚE ENERGIZANTE CU CAISE ȘI NUCI. Sunt bogate în vitamine și minerale. Vă țin sătui pe o perioadă mai lungă și sunt ușor de pregătit. Puteți combina diferite tipuri de fructe uscate, nuci și semințe. Le puteți servi atât la micul dejun cât și în calitate de aperitive. Le puteți lua la universitate, serviciu, la drum sau chiar le puteți pune în rucsacul copiilor la școală. Sper să vă placă rețeta de astăzi și să o pregătiți cu plăcere. Vă doresc o zi cât mai gustoasă în continuare și poftă bună!

Ingrediente:

  • 300 gr. – caise uscate

    50 gr. – nuci

    50 gr. – migdale

    20 gr. – semințe de in

    20 gr. – semințe de cânepă

Pentru decor:

  • cocos deshidratat
  • semințe de cânepă

 

Mod de preparare:

  1. Pune în bolul unui blender caisele uscate, nucile, migdalele, semințele de cânepă, semințele de in și mixează totul împreună până când ingredientele sunt bine mărunțite.
  2. Apoi ia câte puțin din mixtură și lipește biluțe mici cât două îmbucături.
  3. Tăvălește fiecare biluță prin cocos deshidratat, prin semințe de cânepă sau prin nuci mărunțite.
  4. Păstrează-le la frigider și servește-le cu plăcere.

 

Dacă pregătiți această rețetă, nu uitați să o fotografiați și utilizați hashtag-ul #valeriesfood

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*