APERITIV FESTIV ÎN FORMĂ DE BRĂDUȚ I Rețetă + Video

Bună ziua dragi pofticioși. Astăzi am pregătit APERITIV FESTIV ÎN FORMĂ DE BRĂDUȚ CU SOMON AFUMAT ȘI CREMĂ DE BRÂNZĂ. Acest brâduț se pregătește foarte rapid și va arăta extraordinar pe masa de sărbătoare. Puteți să îl umpleți cu orice doriți cum ar fi: sos marinara, cașcaval, bacon, jambon, șuncă, ș.a. Sper să vă placă această rețetă și că o veți pregăti cu plăcere. Vă doresc o zi cât mai gustoasă în continuare!

Ingrediente:

  • 800 gr. – aluat foitaj fără drojdie
  • 150 gr. – somon afumat
  • 125 gr.  – cremă de brânză
  • 1 lingură – mărar tocat
  • 1 ou

Mod de preparare:

  1. Mai întâi de toate toacă mărunt somonul afumat. Pune-l într-un bol, adaugă deasupra mărarul și crema de brânză, după care încorporează toate ingredientele împreună.
  2. Apoi pudrează masa de lucru cu făină, pune un dreptungi de aluat de circa 38 pe 35 de cm. Pudrează puțin dreptunghiul și acoperă-l cu celălalt dreptunghi din aluat.
  3. Cu ajutorul riglei și cuțitului decupează un brăduț.
  4. Îndepărtează excesul de aluat și ia foitajul de deasupra.
  5. Întinde pe toată suprafața aluatului crema de brânză cu somon și acoperă cu cealaltă jumătate de brăduț, transfer-l pe o tavă de copt tapetată cu foaie de copt.
  6. Taie fâșii (ramuri) de 2 cm. pe latelarele bradului, de la margine până la trunchiul decupat mai devreme. Răsucește fiecare fâșie în spirală.
  7. Unge tulpina bradului cu ou bătut, iar în vârf pune-i o steluță decupată din aluat, dacă dorești poți să decorezi tulpina cu steluțe din aluat mai mici.
  8. Apoi unge atât steluțele cât și ramurile cu ou bătut.
  9. Coace Brăduțul la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C 25-30 de minute sau până se rumenește frumos deasupra.
  10. Scoate brăduțul din cuptor, lasă-l să se răcească puțin și poftă bună!

Dacă pregătiți această rețetă, nu uitați să o fotografiați și utilizați hashtag-ul #valeriesfood

One Comment

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*