PUI SUCULENT CU CONDIMENTE LA CUPTOR I Rețetă + Video

Bună ziua dragi cititori! Astăzi am pregătit PUI SUCULENT CU CONDIMENTE LA CUPTOR. Vă asigur că va fi cea mai suculentă carne pe care ați mâncat-o vreodată și nu ezitați să o pregătiți. Aceste condimente îmbrățișează puiul cu aromele sale miraculoase și fac ca această carne să fie mai suculentă, gustoasă și aromată. Eu sper din tot sufletul să vă placă această rețetă și să o pregătiți cu plăcere. Mie nu îmi rămâne decât să vă urez o zi cât mai gustoasă și poftă bună!

img_2224site

Ingrediente:

  • 1 pui întreg (de circa 1,500 kg.)
  • 4 linguri – ulei de măsline
  • 1 linguriță – boia de ardei dulce
  • ½ linguriță – usturoi uscat pudră
  • ½ linguriță – ceapă uscată
  • ½ linguriță – rozmarin uscat
  • ½ linguriță – cimbru uscat
  • 1 linguriță – sare
  • 1 lămâie
  • Piper negru

 

Dificultate: Mică

Timp de pregătire: 10 minute

Timp de gătire: 45-50 minute

Timp total: 55-60 minute

Număr de porții: 4-5

Mod de preparare:

  1. Pune într-un bol mic și încăpător usturoi pudră, ceapă deshidratată măruntă, boia de ardei dulce, sare, coajă răzuită de la o lămâie, piper negru proaspăt măcinat, rozmarin uscat și cimbru uscat. Apoi stoarce sucul de la o jumătate de lămâie, toarnă deasupra ulei de măsline și amestecă tot cu ajutorul unei linguri.
  2. Întoarce puiul cu pieptul în jos și cu ajutorul unui foarfece de bucătărie taie-l de-a lungul coloanei vertebrale din ambele părți. Ca să aplatizezi mai ușor puiul, fă-i o tăietură în regiunea pieptului. După care tamponează deasupra cu un prosop de hârtie, apoi taie-i surplusul de grăsime și piele. La sfârșit asezonează cu sare și piper negru.
  3. Între timp taie felii jumătatea de lămâie rămasă, aranjează feliile în rând pe o tavă de copt tapetată cu folie de aluminiu. Pune deasupra lămâii puiul cu pieptul în sus.
  4. Tamponează pielea cu un prosop de hârtie.
  5. La final unge puiul pe toată suprafața cu compoziția de condimente pregătită mai devreme.
  6. Pune tava la cuptorul preîncălzit la 190 de grade C pentru 25 de minute, după care scoate puiul și mai unge-l odată cu compoziția de condimente rămasă. Întoarce puiul la cuptor pentru încă 20–25 de minute.
  7. Când puiul este gata, scoate-l din cuptor și lasă-l să stea circa 10-15 minute. Poftă bună!

img_2145site

 

Dacă pregătiți această rețetă, nu uitați să o fotografiați și utilizați hashtag-ul #valeriesfood

One Comment

  1. Pingback: IDEI DE REȚETE PENTRU MASA DE REVELION - Valerie's Food

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*