5 VERDEȚURI NECUNOSCUTE ALE PRIMĂVERII

 

Bună ziua dragi cititori. Iată că a venit primăvara, ne mângâie plăcut cu timpul său bun, cu razele sale solare și flori frumoase. Primăvara renaște natura, oamenii sunt mai fericiți dar și mai sănătoși. De ce sănătoși? Pentru că apar o sumedenie de verdețuri, pe care le putem folosi în salate, băuturi, chiar și pentru pregătirea oricăror bucate. Am hotărât să scriu acest articol, după ce m-am plimbat prin piața înverzită cu ierburi fel de fel, am ieșit de acolo cu mâinele pline de sacoșe. Sincer, nu le cunoșteam nici eu pe toate, care și cu ce se mănâncă, cum se gătesc, ce gust au, am dat fuga acasă și am început să mă documentez despre fiecare în parte. Iată că astăzi o să mă împart cu voi cu unele specii care cu singuranță mulți dintre voi nu le-au folosit sau poate nici nu au auzit de ele. O să vă spun care și ce beneficii au și câteva idei cum să le gătiți:IMG_6715site

  1. Spanacul – este originar din Persia antică. A fost adus în Europa în secolul XII. Mă bucură faptul că spanacul a început să fie mai apreciat și mai des folosit în mâncare de către moldoveni. Îl putem găsi peste tot: market-uri, supermarket-uri, hipermarket-uri, la piață, chiar și la bunicuțele care vin cu produsele lor din grădină. Pe lângă toate, spanacul se consideră regele verdețurilor datorită proprietăților pozitive pe care le oferă organismului. El are o valoare nutritivă ridicată chiar și atunci când este proaspăt, înghețat, aburit sau repede fiert. Este bogat în vitamina A, C, K, magneziu, mangan și acid folic. Spanacul este o sursă bună de Vitamina B, B6, E, calciu, potasiu și fier. Ceea ce înseamnă că previne anemia, infarctul și atacurile vasculare celebrale. El de asemenea ajută la îmbunătățirea imunității, vederii, oaselor și păstrează sănătatea pielii. Spanacul îl puteți consuma proaspăt, în băuturi, salate și de asemenea îl puteți folosi ca umplutură pentru carne, pește, legume, puteți să îl puneți în lasagna, paste, supe și chiar să servearsă în calitate de garnitură.Untitled-1
  2. Ștevie – este o plantă răspândită în Moldova care crește primăvara. Mi-a plăcut deodată gustul șteviei, este fin, frunzele sunt moi și gustul este puțin acrișor ce se aseamănă cu măcrișul. Ea are o mulțime de proprietăți, conține vitamina C, A, E și K, totodată și săruri minerale potasiu, fosfor, magneziu, fier, zinc, proteine ș.a. Ștevia combate anemia, obezitatea, bacteriile care provoacă cariile dentare. De asemenea este un detoxifiant bun, crește imunitatea, reduce tensiunea arterială și multe altele. Este contraindicat mămicilor care alăptează, celor care au stomac sensibil și celor suferinzi de afecțiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. Ștevia o puteți folosi proapătă în salate, puteți face tocăniță, plăcintă, borșuri, ciorbe, supe ș.a.IMG_6843site
  3. Frunze de untișor – este o plantă primăvăratică, răspândită în Moldova, ce se poate recolta pe câmpie sau păduri. Din toți prietenii și cunoscuții mei nu am auzit să mănânce aceste frunze și nici nu au auzit de ele. Astăzi am hotărât să le pun și pe ele în topul „Verdețurilor necunoscute ale primăverii”, deoarece chiar mi-a plăcut gustul lor și frunzele sunt lucioase, cărnoase, foarte gustoase și bogate în vitamina C, E, calciu, potasiu și fibre. Acestea ajută la scăderea colesterolului din sânge, reduce sensibilitatea alergetică și este un stimulator bun al circulației venoase.IMG_6670site
  4. Loboda – este o plantă cu frunze ușor catifelate la atingere, de culoare violetă, verde sau puțin gălbuie. O puteți găsi cu ușurință la piață în această perioadă a primăverii. Loboda conține de două ori mai multă vitamina C decât o lămâie, un kiwi dar chiar și mai multă decât spanacul. De asemenea ea conține, fier, glucide, celuloză și proteine. Loboda previne și combate astenia de primăvară și contribuie la detoxifierea organismului. O puteți utiliza sub formă de sucuri, infuzie, de asemnea folosiți frunzele sale în ciorbe, tarte, plăcinte și multe altele.IMG_6821site
  5. Hasmațuchi – sau i se mai spune și pătrunjel creț, această plantă la fel este rar folosită în mâncare, deoarece mulți nu știu de ea. Hasmațuchi este o plantă plăcut mirositoare, cu un gust acrișor-amărui specific și are însușirea de a diminua viscozitatea sângelui Este folosită în unele zone ale Moldovei pentru gătirea preparatelor culinare atât în formă proapătă (în salate), cât și în ciorbe, supe ș.a.

Dragii mei, sper că v-am convins să folosiți aceste plante în alimentația dumnevoastră, au o sumedenii de proprietăți și nu uitați și de urzică, păpădie, leurda ș.a. Vă doresc o zi cât mai sănătoasă și poftă bună.

Dacă pregătiți această rețetă, nu uitați să o fotografiați și utilizați hashtag-ul #valeriesfood

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*